Maimutelele mele fac 2 saptamani si eu 1an

Am primit de curand, cu mare bunavointa, 2 maimutele foarte dragalase, care stiu sa se bata cap in cap (evident, in cel mai simpatic mod posibil).

Am grija de ele, asa am promis, asa mi s-a zis „pai ai face bine sa ai”.
Eu ascult. Ascult mult si bine. Si apreciez tot ce-mi trimite (telepatic sau nu).

Ce vremuri! Cand imi aparea o fereastra in fata ochilor si se umplea treptat. Din cand in cand, fereastra canta (o invatase sa cante). Ne vedeam prin mari institutii, tot ieseam cu invitatii la cafele sau ne inchideam ghiozdane prin gari in drumuri spre mare. S-a facut un an, e cu motiv, deci se scuza nostalgia si accentele usor patetice.

Acum, surprizele vin mai rar. Am imbatranit, ne-am luat cu treaba, ne-am ratacit la un moment dat, fara sa stim pe unde (ca, na, doar d’aia te ratacesti, ca sa nu stii pe unde esti). Si daca tot vin rar, zic sa profitam de amintiri.
In ordinea lor cronologica (na, domne ca nu ma joc cu focul aiurea si ordinea mai o stiu, un mai antepus asa ca sa sune gresit, multumesc):

avioane de hartie, astfel de mari inaltimi, insomnie, cantec vesel, oamenii vorbesc intotdeauna despre vreme si Sandman – Brazzaville (pacoste, ca nu i-am gasit clip).

Anul asta nu repetam intalniri prin mari institutii, eu nu mai apar pe acolo. Dar sunt tone de mici institutii, asa-i?

Advertisements