Sa nu privim prea departe

– Varsta discretiei, Simone de Beauvoir –

Nu trebuie sa stimez un om pentru a-l iubi, zice Philippe.

Nu pot iubi un om pe care nu-l stimez, zicea mama lui.

varsta discretiei

E usor sa dai vina pe varsta. Varsta e insa ceva interior, venit de la noi atunci cand nu mai avem curaj. Sa vorbim. Sa spunem ce gandim.

Tacere. Raceala. Ganduri. Deziluzie. Toate de la lipsa de curaj. Curaj de a impartasi ce ti se intampla. Mintea ta macina si se macina. Dar e oare un lucru gresit? E indicat sa vorbesti din primul moment? Poti sa simti ca te-ai schimbat in vreun fel daca nu treci prin stari de neliniste, angoasa, daca nu-ti pui intrebari? Sunt neplaceri pe care le pastram doar pentru noi. De ce?

Poate pentru ca ne place sa fim macinati de ganduri si nu intr-un sens rau.

In ultimele 3 pagini ale nuvelei primesti ceea ce poate ai asteptat.

Voiai sa stii cum poti iesi din astfel de situatii, cum sa te comporti fata de ceilalti atunci cand ai nemultumiri, cum poate cineva sa traiasca daca nu mai spera nimic de la sine? Ei bine, daca asta asteptai trebuia sa cauti o alta carte.

Varsta discretiei te ajuta, poate, sa-ti aduci aminte ca e probabil sa fi privit intotdeauna departe si ca poate ar trebui sa inveti sa traiesti pe termen scurt. Poate.

Nu stiu. Sa speram. N-avem de ales.


Advertisements