Ana. Ana nu prea stie nimic despre ea.

Ana e… nu stiu cum sa spun. Sa spun ca e un om rau? Poate. Poate e prea dur? Poate nu.

In orice caz e greu de descris. E draguta. De fapt pare draguta. Si dintr-o data face cate un lucru ce te inspaimanta. Si devine nu chiar atat de draguta. Si ea se sperie. Si merge din greseala in greseala. (macar de-ar invata ceva din ele).  Se pierde brusc. Nu mai stie cum sa reactioneze si ce sa faca.

Mi-e dor de Ana de mai demult. I-am tot zis asta. Intelege.

Si ei ii e dor de acea Ana. Si cateodata se poarta din nou ca Ana de dinainte.

Dar pentru scurt timp. Ea zice ca i se intampla cate ceva si uita cum ar fi vrut sa fie.

Inainte mergea la teatru. Zicea ea, ca e singurul loc ce ii aduce aminte de omul care isi doreste sa fie. Nu iubea nimic mai mult decat teatrul. Acum, nici acolo nu mai merge. Poate ar trebui sa se duca. Inainte sa se inchida de tot in gandurile alea tampite care nu o lasa deloc.

Ana ar vrea sa stie iar cum sa vorbeasca.

Ar vrea sa simta iar ca iubeste pana la ridicol.

Ar vrea sa se entuziasmeze doar pentru ca a simtit o privire venind dinspre scena.

Mi-e dor sa am o meduza din nou.

Advertisements