Stiu ca sunt prost. Dar cand ma uit in jur prind curaj!

Proiectul meu de la retorica de azi, il sustin in continuare si cred ce am spus. 🙂


In primul rand as vrea sa facem un mic test. Sa ridice mana (aici sa scrie sau sa arunce cu ceva sau sa ridice mana pentru ei in casa) cei care au auzit de… co-prezentatoarea lui Razvan si Dani! Sa ridice mana cei care stiu cum o cheama! Bun. Sa ridice mana cei care si-ar dori sa fie macar pentru o zi in locul ei! (reactie in functie de maini) 😀

Exista o moda in emisiunile de la TV de a deveni din ce in ce mai tabloidizate. Dar cum moda nu vine niciodata fara a-si face multi adepti, intr-un timp cat mai scurt, grila de emisiuni se imbogateste, se diversifica asa cum le place lor sa spuna. Avem emisiuni cat mai variate si multe noi minuni, cu prezentatori aparent cu studii si cu deprinderi in ale jurnalismului si cu asistente sau mai nou ridicatele la standardul de co-prezentatoare, vedete de pictoriale sau cu dorinta si “aptitudinile necesare” pentru a deveni.

Nu o sa discut acum despre prezentatori, calificarea sau aptitudinile lor. Ei de fapt sunt niste oameni extrem de inteligenti, care au reusit sa inteleaga publicul lor tinta, iar strategia lor, in fapt, este bine structurata pe niste insighturi motivate de cercetarea de piata care releva faptul ca oamenii in general doresc o astfel de emisiune, despre viata si frumusetile naturii infatisate daca se poate cu cat mai putine haine pe ele.

In fapt, e o goana dupa audienta. Se vinde prostia? Se vinde. Se vand fetele dezbracate? Se vand. Se vinde barfa? Se vinde. Pai, ce rost are sa mai facem altceva? Ne luam o mama natura, un barbat, eventual, prezentator care sa para cat mai acid la inceput si cu pareri, chemam vedetele din showbizul romanesc sa se certe sau sa se barfeasca unele pe altele si gata emisiunea de succes, cu multe puncte de rating si care o sa ne aduca multi bani din publicitate.

Ne mai gandim ca in trecutul (se pare ca din ce in ce mai indepartat) functiile erau ed-info-tainment? Dar bineinteles! Le si respectam. Doar ca oamenii sunt suficient de educati, nu mai au nevoie de emisiuni din care chiar sa invete ceva.. Hai taiem ed. Raman celelalte. Informatii sunt suficiente. X si-a deschis un nou club, Y a plecat in vacanata in Ouagadougou, unde a cheltuit 1 milion de Euro, Z a primit cadou de la iubitul ei ultimul model de masina care sa se asorteze cu dresurile ei lycra. Tainment avem cat cuprinde. Pai cum? Nu te distrezi, nu razi cand vezi toate astea? Nu.

Si auzim mereu si peste tot. Dar noi nu ne dorim sa facem asta. Noi am vrea sa facem o emisiune culturala. Dar publicul e stapanul nostru. Ii dam ce-si doreste.” Si se tot ascund sub asta.

Pana acum, sa zicem ca sunt eu exagerata. Ei bine, oamenii se uita se distreaza, asa se relaxeaza dupa o zi de apriga de munca. Obositi, cum sunt, cand ajung acasa nu pot rasfoi o carte, urmari un documentar, un film bun. Relaxare, relaxare… Fete, picioare, fuste scurte, barfa. Ei da, uite adevarata relaxare!

Problema cu adevarat grava este ca aceste emisiuni creeaza niste modele. Si nu dintre cele mai fericite. Cum sa ajungi in televizune? Pai e usor. Poti sa mergi 3 ani la o facultate, sa inveti ce inseamna jurnalismul, sa faci practica, sa scrii materiale, sa te lupti pentru a face un articol sa fie cat mai bun, sa incerci in permanenta sa te autodepasesti, sa faci un master eventual, cursuri de perfectionare.

Sau, poti sa apari cu cat mai putine haine pe tine, sa dai din cap intr-o emisiune parand (sau chiar avand) cat mai putine lucruri in minte si gata esti vedeta de televiziune. Stai vreo 6 luni, un an, co-prezentatoare care stie sa arate bine si sa conduca invitatii pe scaun. Dupa care, o sa ai si tu propria emisiune. Ce exemplu se ofera? Unul bun, bineinteles. Ce sa faci cu studiile, daca e mai usor sa pari prostuta?

Si ma mai intreaba cate cineva de ce nu am televizor. Stau sa ma gandesc. Cum zicea un frumos personaj al lui Simone de Beauvoir “Am tinut mereu la caminul meu si la modul in care mi l-am construit. Tocmai de aceea nu las pe oricine sa-mi intre in casa.”

Frumos mai spunea si Ion Creanga – “Stiu ca sunt prost. Dar cand ma uit in jur prind curaj.”

Advertisements