Din nou despre twitter

Scriam acum ceva timp ca din ceea ce citisem nu vedeam folosul twitterului. Si fiindca, in general, nu imi place sa vorbesc fara sa stiu despre ce vorbesc imi facusem in vremea aceea cont. Am incercat timid, timid, taras-gropis, usor, usor sa follow people, eventual sa ma follow si ei pe mine, sa imi creasca numarul la update-uri. N-am intrebat pe nimeni ce-i cu el, cum se face.

cool-cartoon-665195

Imaginea de aici: http://www.toondoo.com/cartoon/665195

Tot vedeam ca oamenii vorbesc, ca-si scriu unii altora, in capul meu era asa “Mai da’ de unde se stiu ei toti asa? Chiar se cunosc toti sau care e faza?” Si ma enervam ca na, cu mine nu vorbea nimeni. Asa ca l-am lasat balta. Ei, poti sa putrezesti imi ziceam eu, desi nu credeam asta.
Nu prea renunt eu asa usor, dar asta chiar imi dadea batai de cap. Repet, chiar nervi si cand ma enervez ce strategie, ce gandire analitica – reactie de moment sa fie. Pac, inchideam. Si imi juram ca nu mai intru pe pagina aia. Dupa o zi deschideam iar, mai da ce-i cu el?

Surpriza a venit intr-o noapte. Norocul meu ca-mi place sa ma plimb. La Street Delivery. Stiti, atunci cand s-a inchis strada pentru masini si s-a deschis pentru oameni. Si ce mai oameni.
Dar asa, sa nu ma abat.

Si intr-un loc se servea supa. M-am dus sa-mi iau si ma intreaba cineva daca am cont de twitter. Eu zic da. Ii zic cine sunt pe twitter, se uita, nu mai aveam niciun update, nu stiu de vreo 3 luni. Imi venea sa intru in pamant. Nu’s genul delasator si nu-mi place sa fiu prinsa nepregatita. Am luat frumos supa de la @adrianciubotaru, am zis multumesc si am plecat. Nu pot sa va spun cu ce pofta de a scrie pe twitter. Unu pentru ca nu voiam sa se mai repete vreodata situatia penibila de a ma intreba cineva si eu sa am un cont in paragina (mai bine nu am) si doi pentru ca acum aveam ce sa zic. Le-am dat follow, am inceput sa scriu si eu, mi-a explicat cineva care e faza cu @, ca asa vezi cine iti scrie tie direct etc.

De curand a avut loc #beertweetmeet si sa vezi acolo socializare. Mergeam, mai faceam cunostinta cu cate cineva si nu puteam sa nu-mi repet in gand, bai oamenii astia sunt chiar tari. Si mai mult decat atat chiar au o viata, dincolo de online. Nu ca ma indoiam, dar erau avertismentele alea “aoleu pe internet sunt numai obsedati, oameni care se dau drept altcineva, pedofili, zoofili, oricefili”. Oamenii pe care ii urmaresc eu pe twitter si cu care acum ies din ce in ce mai des (galeron, monopoly, etc meeturi) sunt oamenii din poze, oameni care se prezinta foarte bine si pe offline si pe care ii vad la evenimentele de prin Bucuresti.

Acum imi place din ce in ce mai mult twitterul. Unii imi zic ca am devenit obsedata de twitter. Se poate. Da’ chiar e de bine.

PS: Nu voiam sa pun niciun nume, ca sa nu iasa ceva pupin.. stiti continuarea. Dar n-am putut sa nu-l mentionez pe Adrian, de care am inceput sa ma lovesc din ce in ce mai des si-mi place. Imi place ca s-a intamplat sa-l vad la #streetdelivery si sa ma faca sa ma simt prost in asemenea fel (desi neintentionat) incat sa am grija de contul meu. Si imi place noul proiect pe care il face impreuna cu @buddhabar si se numeste Pe Strada, poate se intelege ceva din online si poate oamenii nu se vor mai rezuma la hi5 si obsedati de pe matrimoniale cand se gandesc la internet. punct.

Advertisements