Istoria cititului meu si Lenka

Am fost un copil precoce, cel putin in ale mintitului. La 4 ani marturiseam cu candoare ca eu stiu citi. Luam o carte, ma asezam in fata unui om si lecturam poezia de acolo. De fapt, invatam poezia inainte si apoi eu o recitam cu cartea in fata.

Cand eram clasa a doua mama tot tinea in brate o carte. Am tras repede concluzia ca iubeste cartea mai mult decat pe mine si am zis sa indepartez inamicul. I-am smuls cartea si m-am apucat eu de citit. Mi-a luat 2 ani si n-am inteles nimic (era Patul lui Procust, de care la liceu m-am indragostit).

Intre timp, am facut cunostinta cu Calugarita. Culegerea galbena care ii supara pe toti. Mie imi placea, cel putin culoarea, asa ca parintii mei au decis sa fac intensiv matematica. La capacitate am avut 9,65 la matematica, ceea ce mie mi s-a parut un esec si o tradare, asa ca am decis s-o abandonez. Si am dat la filologie cu un handicap evident fata de colegii mei care aveau tone de carti cu cuvinte la activ, in timp ce eu eram familiara cu fraze scurte si combinatii de cifre. Am recuperat si am trecut bacul cu 10 la romana si la scris si la oral.

In ultimul an in schimb, am citit extrem de putin, beletristica, vorbind. Si cu toate astea atunci cand primesc cadouri, primesc neaparat o carte.

Cea mai recenta primita e Lenka. Si asa ajung la a doua parte a titlului. Am primit-o de la un prieten, cu dedicatie cu tot. Am intrat in ea chiar in ziua cu pricina si nu numai pentru ca este cartea scrisa de mama lui. Am citit-o pe nerasuflate si o recomand sincer.

Inghiteam pagina cu pagina, pana cand ma surprindeam zambind sau dimpotriva, cuprinsa de furie. Ma entuziasmam de vointa unei tinere fete care voia sa se faca profesoara cu orice chip. Alunecam pe prapastia sentimentelor si imi dadeam seama ca eu sunt idiot de sentimentala.

Mi-a placut cartea in primul rand pentru descrierile savuroase, pentru ca nu parea ca  citesc o carte, ci ca vad un film. Atat de in detaliu era prezentat fiecare aspect, incat faceam parte dintr-un cadru. Eu, necrescuta la tara si dusa tare rar acolo, acum vedeam cum merg lucrurile intr-un sat.

Mi-a placut cartea pentru ca nu am citit ceva ce a trecut pe langa mine, ci m-a facut sa imi dau seama cum sunt eu si cam ce imi doresc. Ca eu n-am avut niciodata probleme ori suparari, ca am crescut intr-o familie minunata in care mama ma invata poezii pentru ca eu mai apoi sa mint ca stiu sa citesc si ca toti avem nevoie sa credem in printi.

Nu e o recenzie sunt niste ganduri scrise din inima pentru care imi asum totala raspundere.

Cititi cartea daca o gasiti si daca nu o gasiti vi-o pot imprumuta eu. O sa va faca sa va simtiti intr-un fel. In ce fel, asta depinde de la caz la caz.

Advertisements